Jocul favorit al lui Winston Churchill ajunge pe iPhone

de: Alexandru Puiu
25 01. 2016

Winston Churchill a deținut unul dintre rolurile principale în cadrul celui de al doilea război mondial, în același timp însă, premierul britanic știa și să se distreze.

Printre pasionații de istorie, Winston Churchill este un caracter foarte interesant. Prea puține detalii se cunosc însă despre modul în care fostul prim ministru al Marii Britanii își petrecea timpul liber. Se pare însă că una dintre activitățile sale preferate includea un joc de cărți ce poate fi perceput ca o variație de Solitaire.

În colaborare cu Donal Rumsfeld, unul dintre cei mai importanți lideri politici americani din ultimii 50 de ani, Churchill Solitaire a fost creat pentru iOS. Din câte se pare, respectivul titlu reușește să recreeze foarte bine experiența de gaming trăită de fostul premier cu scopul de a-și finisa gândirea strategică atât de necesară poziției pe care o ocupa.

În materializarea proiectului, Donald Rumsfeld a ocupat poziția de Director Creativ. Nu de alta, dar fostul Secretar al Apărării nu este foarte priceput la programare. Se pare însă că s-a implicat foarte mult în proiect, fiind responsabil chiar și de unele mesaje in-game. De exemplu, jocul poate fi instalat și jucat gratuit, dar dacă aveți nevoie de sfaturi in-game sau vreți să anulați o greșeală făcută și să începeți de la început, veți fi nevoiți să plătiți. ,,Sunt al naibii de puține posibilități de anulare în viață”, conform lui Rumsfeld.

În principiu, jocul este unul destul de reușit, mai ales dacă vă placă jocurile de cărți și nu aveți o adeversitate față de proiecte în care s-au implicat politicieni. Important este însă să nu vă frustrați și să acceptați de la început faptul că acesta nu este un solitaire banal, ci necesită o gândire de perspectivă și o analiză atentă a ceea ce urmează să faceți, particularități care nu prea sunt prezente în jocurile de cărți.

Momentan nu se știe când va ajunge online și versiunea de Android a Churchill Solitaire, dar posesorii de iPhone îl pot descărca de aici.